Am vazut porumbei. Si alataieri, si ieri, si azi, si poate maine si in fiecare zi dupa aceea. Am vazut banci sub crengi acoperite de soare  si am vazut timpul. Apoi am vazut totul de parca m-as fi aflat in fata unui diapozitiv cu toate pozele diferite ce se derula cu repeziciune in fata mea. Si eram oarba.

Toate ideile mele se termina cu o contradictie. Nu stiu de ce, dar asa e, am observat ca si intr-o discute, imi dau dreptate la inceput, apoi remarc ca punctul meu de vedere e unul prost, insa eu tot imi sustin cu vehementa parerile, apoi fug pentru ca stiu ca sunt slaba.

Nu m-am hranit in ultima vreme, sau poate n-am nimerit destinatarul, si in loc sa bag furculita in gura, mi-am bagat-o in ochi. Si am devenit oarba. Apoi pleoapele au devenit din ce in ce mai grele si mangaierea de pe buze ma trimitea cu gandul la ceva ancestral, la o iapa cu un mar in mana, si cu zambet de copila, insa surasul ei ascundea ceva pervers..Apoi am vazut din nou roscata cu pielea alba ca matasea intinsa intr-un pat cu baldachin si am stiut ca o iubesc. Am stiut ca rosul parului ei era de fapt sangeriul venelor mele ranite. Ah cat de teribilista pot sa fiu.

N-am fost niciodata o vicioasa si stie si el, insa a reusit sa ma sedeze si sa intru de atatea ori in sevraj, sa vreau mai mult, sa pompez putere. Apoi am avut o insomnie cu dureri crunte de cap si am plans. Am plans cu bani, practic de pe genele mele atarnau monede si din fumul tigarii mele ieseau chinezoaice. Cum poate sa iasa o chinezoaica din fum? Sau bani din lacrimi. E o porcarie.

De fapt toate gandurile astea servesc la nimic. Si sa stiti ca nimicul asta e maaaare.  E un fel de patrat impartit in doisprezece patrate opuse la varfuri, fiecare loc gol cerand cate ceva. Apoi visam ceva urat si ma trezeam plangand, iar si iar.

Si nimic din ce as putea povesti n-ar putea exprima tot ce am in cap. E un fel de exprimare a inexplicabilului.  Si totusi scriu, pentru ca literele imi sunt la indemana. Imi e mai uspr asa, nu-si poate da nimeni seama daca sunt slaba, insa eu recunosc treaba asta. E o falsa confesiune, stiu. Chiar daca spuneam ca nu e asa, stiu care e adevarul. M-am cunoscut si am fost dezamagita. Apoi m-au cunoscut si altii, si altele. Si fiecare partida avea magia ei, tigarile ei, gustul si mirosul ei. Ale ei, pentru totdeauna cu bomboane de ciocolata in emotia examenului.

Si am mers mai departe, si adidasii s-au scofalcit, si mi-am cumparat altii.