In fiecare dimineata inainte sa imi faca cate un cappucino se ducea sa ia paine. Numai doua, mai multe nu erau necesare. De fapt, el era singurul care manca paine din casa. Avea grija sa ma anunte de fiecare data ca “se duce in spate sa ia paine”. Niciodata nu lua numai paine. Inainte se intorcea cu cate o ciocolata cu rom pentru mine, acum se intoarce cu sticla de vodka pe care o ascunde in debaraua lui plina cu scule si fiare si coardoane de la telefoane vechi, care s-au stricat de mult.

Sta si trage cate un gat din sticla in fata debaralei, care sunt de fapt doua rafturi suspendate in holul dinaintea bucatariei, dupa usa intredeschisa, ca nu cumva sa il vad eu. De parca mi-ar pasa.. De fapt, de cand a murit mama, pentru ca mama a murit din cauza lui, din cauza indolentei lui, din cauza ca muncea ca o sclava saraca si el isi batea joc de ea, mie a inceput sa nu-mi mai pese. Nu-mi mai pasa nici de mine.

Devenisem o rebela, careia parul deja nu mai avea nici o culoare si nici o forma. Era ars si intotdeauna murdar oricat l-as fi spalat . Hainele erau rupte si ponosite. Aveam haine noi, curate, nu era nici o problema, dar nu-mi pasa. Devenisem murdara, lipseam noptile de acasa si de multe ori nici nu-mi aminteam ce facusem in noaptea precedenta. Eram promiscua. Nu-mi pasa daca o ardeam cu baieti sau fete, tot in pat ajungeam, eventual cu ambii. Traiam intr-o continua stare de nepasare, de delasare, de nimic..

Citeam mult, nu eram proasta, insa tot cheful de viata parca imi pierise. Imi placea sa citesc tot felul de aberatii care de fapt in esenta lor erau niste genialitati. Idiotul de Salvador Dali ma dezgusta de fiecare data, insa il citeam aproape in fiecare seara. Stingeam tigarile pe copertele cartii lui, mi se parea amuzant. De multe ori, cand citeam adevaruri care ma dureau, luam jumatatea de foarfeca, pentru ca atat ramasese de cand aruncasem cu ea dupa tata, si ma taiam pe coapsa. Nu puneam toata lama pe piele, ci numai varful si pana la jumatatea lamei. Intai apasam pe toata lungimea ei, si apoi trageam incet spre varf. Multe dintre taieturi erau paralele, altele erau intretaiate, unele chiar taietura peste taietura. Nu ma mai durea de mult, pielea isi pierduse din sensibilitate din cauza cicatricilor. Mi se parea ca arata ca un sorici de porc scarbos, si apoi imi imaginam sacrificiul animalului si alergam repede la baie sa vomit. Stateam si fumam pe muzica lui Marlin Manson si ma uitam cum sangeram. Era cea mai sublima senzatie.

M-am trezit azi la fel ca ieri, cu durerea de stomac dintotdeauna si o senzatie de voma. Am iesit sa ma duc la baie si l-am vazut iar pe taica-miu in fata debaralei luand cate un gat din sticla de vodka. Imi doream si azi sa confunde sticla cu cea de gaz sau de otrava pentru gandaci. Ma gandeam ca i-ar usura situatia, nu s-ar mai chinui atat. In plus, facea prostia sa-si ia pastilele cu alcool. Da.. pe noptiera lui erau cutii intregi de pastile. Nu ma interesa pentru ce, dar stiam ca e bolnav.

M-am gandit ca azi o sa fie la fel ca ieri. M-am imbrac, am plec la vecinu de sus sa prestez ceva despre prietenie, ca sa trag ceva, ca deh, nimic nu e pe gratis, si apoi m-am duc ametita sus pe bloc. Nu, nu incercam sa ma sinucid, dar acolo ma simteam cel mai bine. Nu vedeam pe nimeni, in afara de niste nenorocite de pasari. Dupa ce mi-a trecut efectul, m-am dus la scoala, ca sa de unde sa plec, pentru ca la felul in care aratam, nu ma lasau sa intru. Asa ca ma duceam in prima bodega care imi iesea in cale si sigur trebuia sa gasesc vreun boschetar cu care sa port o discutie inteligenta despre viitorul presedinte care face propaganda cu mici si bere sau despre orice altceva, altceva inteligent, bineinteles.

Se termina ziua, ma duceam acasa, bagam in mine iaurt ca sa am de ce sa vomit mai tarziu si totul o lua de la capat. Asta daca ziua de azia vea sa fie ca ziua de ieri. Insa pe drum spre casa ceva m-a intrigat. Mi-au venit in cap tot felul de ganduri dubioase la care nu m-as fi gandit niciodata. Ma gandeam, cat o sa dureze felul meu asta de a trai, nepasare si totul. Era ciudat. Am fost numita de multi o persoana cu o gandire teribilista si mi-am zis, Daca tot gandesc teribilist, ce-ar fi sa si scriu teribilist?

Asa ca m-am dus acasa, mi-am luat jurnalul, mi-era cam rusine de felul in care arata, mai ales ca ma duceam la o editura , i-am dat un branci lui tata sa cadain pat sa se culce o data, si am iesit pe usa. Am ajuns, asa murdara si urat mirositoare la editura si am trantit pe masa cu putere caietul ala jerpelit plin de jeg si cu miros de voma. Am zis, ce-o fi o fi.

Au trecut cinci zile si nu s-a intamplat nimic. de fapt nici nu avea cum sa se intample, daca nu lasasem nici macar unnumar de telefon sau o adresa ceva, idioata de mine. M-am dus la editura si un nene de acolo m-a vazut pe geam si nici macar nu apucasem sa intru si mi-a aratat cartea frate. Imi publicase jurnalul. Imi venea sa ma duc sa ma droghez si apoi sa alerg de nebuna printre masini. Era modul in care ma bucuram eu..

Dupa prima carte publicata, nu va spun daca a avut succes, au urmat altele. Doua dintre ele au fost jurnale in care aberam eu seara secrete de-ale mele care le atribuiam unor persoane imaginare. Nu scriam niciodata ” eu am fost” sau “eu am facut” , acolo de fapt, era realitatea sub o alta forma de realitate.

Aceea a fost cea mai frumoasa zi! Am putut sa-mi schimb viata in numai o zi! Traiam altfel, ma imbracam altfel, devenisem altcineva. Am renuntat de tot la ceea ce fusesem inainte, am lasat totul in urma si m-am mutat intr-o garsoniera, unde tot timpul mi-l petreceam scriind. Pe tata il internasem la un moment dat intr-un fel de azil-spital, asta dupa ce doua zile m-am chinuit sa-l sedez. De fapt l-am drogat dar sa nu mai spuneti la nimeni. Au trecum cam trei ani de atunci. O singura data m-am interesat de el, si inca traia. Acum nu stiu ce s-a intamplat. Sper sa se fi ales praful de el. Daca a murit, sa-i fie tarana usoara, eu nu-l ingrop. Poate il incinereaza aia de la spital, nu stiu, nu ma intereseaza.

Picaturi, reci sau calde, cu o forma aproape sferica, asemenea unor cristale, ce se lovesc repetat de pielea noastra, facand-o sa se zbarleasca.

Motiv al depresiei, iti da o stare de somnolenta si te poarta cu gandul in cele mai intunecate colturi alte mintii tale bolnave.

Renastere a materiei,  scoate ramele la suprafata, motiv pentru cei mici sa le impunga cu batul.

Picaturi de apa, cazute de nicaieri, pe buze, pe ochi, ne face sa iubim mai mult si sa ne dorim mai mult. Motiv de stat acasa in pat, reteta a zilei pentru campioni.

Fericire pentru sportivi, succesul unui meci de fotbal.

Ce e ploaia pentru tine?

Nu stiu de ce titlul se numeste asa. Nu cred ca are vreo legatura. De fapt ce scriu aici n-o sa semene si n-o sa lege de nimic de pana acum. Sau poate de ceva, ancestral.. Postul asta n-o sa fie scris de mine, desi sunt mainile mele cele care tasteaza, creierul meu cel care dicteaza. Cu toate astea nu sunt eu. Nu stiu nici daca sunt vechea eu, sau neo-eu.E un oarecare eu al meu. Nu-mi pasa daca va ametesc, daca nu intelegi nimic, eu scriu. De fapt v-am mai zis ca nu eu scriu.

Am o senzatie de stiu-nu stiu, vreau-nu vreau. Nu stiu ce vreau sa stiu sau sa nu stiu. Cert e ca nu vreau nimic. (Habibi nu te gandi la ziua de azi, treaba aia cu fetele, n-are nici ce-a mai mica legatura) Ce stiu e ca am obosit, dar un fel de oboseala launtrica, a eului. Am obosit sa fiu eu? Mi-e frica sa nu par prefacuta cand spun asta. Cert e ca mi-e pofta sa stau saptamani intregi in pat. La orizontala. Da, asta vreau. Sa nu ma uit la televizor, sa nu dorm, ci doar sa stau. Imi doresc sa fiu statica. Sa ma uit in gol, sa-mi fuga mintea, sa aud o ploaie, sa miroasa frumos. Imi doresc sa fiu singura? E relativa treaba cu singuratatea asta, singura sunt si cand ma duc la toaleta, singura sunt la parinti, singura am fost si singura o sa fiu. E doar o chestie de moment. Va reamintesc ca nu sunt eu cea care scrie. Probabil am dubla personalitate. Revenind la singuratatea asta, n-am fost niciodata singura. Sunt inconjurata permanent de vise, ganduri, oameni, idei, frumos, urat, bun si rau si lista poate continua.

Raportandu-ma la trecut, ma simt tacuta. Trecut tacut, trecuta si tacuta. Nu, trecutul n-a fost tacut. Imi place jocul asta de cuvinte. Raportandu-ma la prezent, trecutul a fost..zbuciumat. A fost..ca un copil suferind de hiperactivitate, care acum s-a oprit brusc. S-a oprit si a intrat intr-un moment de senilitate in care se uita pierdut spre cer,dupa particule invizibile plutind prin are si care fredoneaza un cantec neinteles leganandu-se usor de pe un picior pe altul. Toata imaginea asta vazuta cu incetinitorul, din cand in cand, apasand gresit pe butonul de repede-inainte.

Deci trecutul n-a fost tacut, eu am fost tacuta. N-am vorbit. Am tacut. Apoi brusc, am invatat sa vorbesc. Si vorba mea a fost inteleasa. Desi vorbesc acum mai mult ca oricand, sunt tacuta. Dar nu in privinta exprimarii punctului meu de vedere. NU. Acolo bat campii cu gratie. La fel ca si acum. Simt ca ceva urla in mine, si as putea sa urlu si fizic, poate asa n-as mai fi tacuta. M-am gandit sa scriu, sau sa spun pur si simplu ceea ce vreau sa urlu, dar nu merge. Nici macar nu stiu ce vreau sa urlu, iar apoi, treaba asta pur si simplu nu merge decat..racnita, urlata, tipata din toti rarunchii mei. DA! Sa Simt ca imi pocnesc venele pe fata si toata fata mi se inroseste iar gatul mi se usuca iar apoi imi dau lacrimile. Si din momentul in care racnesc cu toata puterea mea, sa izbucnesc in plans. Asta da senzatie! Iar eu, urland si plangand, sa ma aplec si sa strang pamantul in pumni.

Imi place sa ma cred puternica, dar in acelasi timp sa fiu constienta de slabiciunile mele. Adica sa nu ma ascund in spatele unui paravan pe care scrie “FIER-BETON”, iar inauntru sa fie vata de zahar. Asa o sa-mi invat si copilul. Sa fie puternic, sa nu se lase daramat, sa nu fie dezamagit. Voi fi o mama perfecta. Asa imi place sa cred. Voi fi cea mai frumoasa mama, si mai iubita si perfecta! Si nu voi naste niciodata. Nu vreau un copil, dar voi fi, o mama adevarata. Voi fi cea mai dulce sotie, care va iubi si nu va fi egoista, dar va hrani egoismul sotului. Nu voi si un robot. Voi fi femeia care va fi respectata pentru ce este si nu pentru ceea ce face. Si nu ma voi casatori niciodata. Voi fi desteapta si frumoasa, si apoi voi muri. O sa mor devreme. Asa e mai bine, devreme. Te trezesti devrme, ti-e somn, dar ai mai mult timp pentru ce ai de facut. Nu m-am nascut devreme, dar nici tarziu, m-am nascut dupamiaza, deci jumatate de zi am pierdut-o din viata, asa incat voi muri mai devreme. Asa trebuie! Mor devreme, ca sa nu pierd jumatate de zi din moarte. O sa incetez din a mai trai si voi incepe sa mor. Apoi dupa ce imi voi muri moartea, voi incepe sa imi mor viata.

Si toate astea ar trebui sa se raporteze la ceva. Si daca eul meu nu va mai fi, si nici al tau, atunci la cine? Viata si timpul si spatiul si totul se raporteaza la viata? LA timp? Si la spatiu? Care sunt reperele noastre, sau ale vietii?

Sa iau un exemplu. Un autobuz face acelasi traseu in fiecare zi. IN fiecare zi trece pe langa un semafor. Deci putem anticipa trecerea autobuzului pe langa semafor. Stim ce va fi in viitor: autobuzul va trece pe langa semafor. Exclud situatiile exceptie cand se asfalteaza strada si traseul autobuzului este deviat, si deci nu va mai trece pe langa semafor. Stim viitorul, autobuzul va trece pe langa semafor, stim prezentul momentului cand autobuzul trece pe langa semafor, si stim si trecutul, raportandu-ne la momentul in care autobuzul trece pe langa semafor, deci autobuzul a trecut pe langa semafor.

In toate acestea, sa folosim acum infinitivul, autobuzul a trece pe langa semafor. Punctul nostru de reper este semaforul, autobuzul isi efectueaza traseul zilnic. Intre toate aceste va trece, trece si a trecut, care este legatura? Autobuzul sau semaforul? La ce se raporteaza trecutul,prezentul si viitorul? La moment? La trecut? La amintire? Vom fi amandoi in autobuz sau vom fi la semafor?

Evitand in a ma face extraodrinar de plictisitoare, inchei aici,

A voastra nu-eu, intortocheata si de neinteles.

Eu si visele mele. Tineti minte visul cu goanga si furnicile nu? Am unul si mai interesant..

Vineri seara m-am uitat la Dansez pentru tine  inainte sa adorm, si apoi am cazut intr-un somn nu prea adanc ( ca daca era adanc era starea de non-REM, adica non-rapid eye movement, stare in care nu visezi, pfff, biologia asta) si am inceput sa viseeez..

Eram intr-un club cu habibi, o fetita de la Dansez pentrut tine, si o colega de clasa, aveam masa undeva la etaj. (scara era facuta din mare metalice foarte groasa, si era o scara spiralata)

M-am dus la bar sa mai iau ceva de baut, si barul arata ca o camera pentu depozitare. Era ca un fel de raion din hipermarketurile alea mare, si totul era pus in baxuri acolo, de la sucuri pana la chipsuri si dulciuri. Cand sa ma intorc la masa, am trecut pe langa masa unde statea un prieten care a fost in scoala cu mine, care dupa ce m-a salutat mi-a spus ca ii palce bricheta mea, si a exclamat ca beau MOV! Mov era bautura pe care o beam eu, intr-un  pahar asemanator cu cel de shake, numai ca era din plastic si mai mic. Partea de jos, era de culoare moc, si plasticul era transparent, la fel si capacul,numai ca era verde. Inauntru era acea bautura care se numea MOV si era facuta din cocos, se nuimea ceva cu COCONUTE… nu sti.

M-am intors la masa mea, si cei cu care eram vroiau sa plece pentru ca se inchidea clubul. M-am uitat la ceas si era 11:ceva cu 7 . Am zis: “Haideti undeva intr-o alta terasa”. Colega incepuse sa zica ca ea a fost si pe acolo, si pe acolo si ca ea cunoaste tot. Apoi a venit vorba de barul “Fara Spaga”, asa se numeste. Am zis hai sa mergem pentru ca stiam ca acolo isi sarbatoreste fostul meu prieten ziua.

Am ajuns la locul cu pricina. Intrarea era printr-o poarta cu o bolta deasupra, care dadea intr-un fel de gradina interioara, cu multe cladiri vechi pe langa. (this is not the reality). Am luat-o la stanga sa intram inauntru, si am vazut o gloata de copii mici cu ghiozdanele in spate care alergau haotic. Ma gandeam in sinea mea, ca o prietena comuna de-a mea si a fostului prieten, a vrut sa-i faca lui o surpriza, sa-i aduca o gloata de copii mici la ziua lui, in conditiile in care el nu suporta copii.

Am intrat. Inauntru era un hol lung, care urca in sus, pe stanga usi multe. Era un spital de nebuni. In capul holului statea ingrijitoarea spitalului, care era fosta mea pedagoga de la semi-internatul de la scoala. ( inca mai e pedagoga). Era carunta si avea fata gri si obosita cu cearcane, si mi-a spus asa: ” Trebuie sa le dau sa manance, sa-mi bag pula”

Am urcat in hol, si ma uitam la primele 3 usi inchise de pe partea stanga. Doamna mi-a spus ca nu e voie, ca acolo este sectia pentru bolnavi mintal. Am mai mers putin, si am vazut o ura deschisa. Era o camera intunecata, si murdara, si jerpelita. Intr-un pat, statea un baiat, cu fata in jos, cu un cutit infipt in cap. Mi s-a spus ca acolo este sectia pentru depresivi.

Urmatoarea usa deschisa era intr-o conditie ca precedenta. Erau 2 paturi puse perpendicular, dar lipite de pereti. Un baiat isi taia venele si altul plangea, iar toata chestia asta era data pe repede-inainte. Acolo mi s-a spus ca era sectia pentru anti-depresivi, nu stiu de unde si pana unde. Ultima usa deschisa era in capatul holului, pe peretele din fata. Arata ca o camera normala, si doamna mi-a spus ca nici nu stie de ce e baiatul ala acolo ca el nu are nimic. Intins pe pat era un tip de la mine din scoala, care e cam cel mai smecher ca sa zic asa. Era foarte plictisit si molesit asa, si l-am intrebat ce are, si mi-a spus ca e plictisit asa. Si l-am intrebat daca este plistisit de prietena lui si a zis ca da.

Ne-am intors, si in zona cu primele usi inchise, una dintre ele era deschisa. Am vazut o tanti grizonata cu parul cret, si atunci a venit mama si m-a trezit.

Super vis, nu?

Ma intreb care e raportul dintre momentele in care gandim cu capul si cele in care gandim cu inima..

Homo sensus este omul care simte, este capabil si profund.

De ce unii oameni se rezuma la material, la realitate si atat? Ne-am nascut cu capacitati  pe care le-am pierdut din cauza educatiei. Mai exact incepand cu varsta de 3 ani, cand mergem la gradinita si incepem sa desenam, sa citim, sa scriem, creierul nostru absorbind informatiile ca un burete ce absoarbe apa. Nu v-ati intrebat de ce majoritatea persoanelor care au capacitati extrasenzoriale sunt de etnie rroma sau sunt de la Dalga Din Deal? Tocmai pentru ca nu au scoala, nu si-au impuiat capul cu chestii total nefolositoare lasand astfel capacitatile naturale sa se dezvolte.

Nu inteleg de ce unii refuza sa simta. S-o lase dracului de realitate si sa se dedice momentului. Sa uite de timp si simta clipa aia cu fiecare celula a corpului. Sa nu mai incerce sa caute explicatii rationale.

Eu ma consider un Homo sensus.

In momentul asta ma simt ca o prizoniera intr-un cosmar si ma chinui sa ma trezesc. Incerc sa-mi spun ca visez, dar sunt mult prea multe care-mi demonstreaza ca tot ce traiesc e real, si aici ma refer la lucrurile bune. Ce simt acum nu se poate exprima prin niciun mijloc de comunicare.

Sa nu renuntati, orice s-ar intampla.

Intotdeauna o inghetata de ciocolata va alunga gustul amar al unui vis urat.

“M-am certat cu el din cauza mamei si cu mama din cauza lui. Nu mai suport! Asa o duc de cand a inceput scoala! Cred ca nu mai rezist si in curand o sa clachez nervos.

Cred ca o sa ma sinucid, prea multe belele pe capul meu si nu e nimeni de partea mea sa ma ajute. E dureros. Si el are probleme grave cu sanatatea, e incapatanat, gelos, furios.. Nu mai suport! Nimeni nu ma crede si nu ma intelege,

M-am saturat de viata asta gri. Vreau sa mor un pic si apoi sa ma trezesc. Am obosit, am obosit sa ma prefac ca tptul e  bine cand de fapt nu e asa. Am obosit pana sa si plang. Nu mai am lacrimi, parca toate s-au risipit si a ramas doar durerea aia din suflet, tristetea, fara sa poti schita vreun gest. Viata asta ma calca in picioare. De ce nu pot avea si eu macar o perioada de fericire, asa cum au oamenii normali? Macar anul asta ..

Scriu, dar parca pixul scrie fara mine, nici nu imi mai dau seama. Am obosit S., doare rau. Nu esti singura care plange.

Iar m-am certat cu mama, iar plang. Am ajuns sa nu o mai suport, parca de la un timp imi vrea raul.

Imi e greu, mi-e foarte greu si parca imi e dor de cineva, dar nu stiu de cine. Vreau ceva care sa ma faca sa uit de toate astea, ma gandesc la bautura dar ma tem ca.. daca fac asa o sa ajung in coma alcoolica si mor de tot, sau poate doar putin. Faza e ca daca eu o fac, si am incercat de mai multe ori, nu va fi nimeni langa mine care sa ma opreasca din cadere, sau poate daca va fi, va fi prea tarziu.

E prea cruda viata asta. Ma gandesc la taisul fin al lamei pe pielea mea si ma ia cu fiori..

Nu stiu cine sunt, nu ma mai recunosc. ”

Textul asta e ca un feedback al adolescentului de care va vorbeam. 

Aveam 9 ani cand am realizat prima cadere nervoasa a mamei dupa ce tata ne-a parasit pentru ca ea avea probleme cu drogurile si alcoolul. Tata era un scriitor ascuns printre vrafurile imense de carti prafuite. Stia exact unde unde se afla fiecare carte si chiar daca parea ca este un imprastiat si jumatate nu era asa. Fiecare foicica avea locsorul ei, toate erau aranjate la milimetru intr-un haos total.

Mama a avut niste parinti denaturati, probabil tocmai de aceea a devenit o alcoolica notorie. Se spune ca modul in care parintii isi educa proprii copii si modul in care isi manifesta autoritatea si afectiunea poate lasa o amprenta serioasa asupra puiului de om. Tocmai de asta mi-am propus sa nu devin ca mama mea.

De cand a fost evident faptul ca mama nu mai era in stare sa imi poarte de grija, si de cand fratele meu a fost indeajuns de mare incat sa poata lua decizii, el a preluat postul de “mama”. Dimineata avea grija sa ma trezeasca, sa-mi puna sandwichuri la pachet si sa ma duca la scoala. Ma mandream foarte mult cu el.

Nu-mi lipsea foarte mult afectiunea mamei, tocmai pentru ca era una de proasta calitate. In schimb, pe tata nu-l mai vazusem de cativa ani, si-mi era dor de momentele in care stateam in biroul lui si citeam iar el isi intindea degetele masurand pixul cautand idei pentru textele lui mult prea greoaie pentru mine.

Fratele meu era cu 5 ani mai mare decat mine si umbla cu cei mai draguti baieti din scoala. Din cauza asta mi-a fost imposibil sa pot sta de vorba cu vreunul. Nu puteam decat sa visez la ei. Nu mai avusesem niciun prieten. Bine, poate unul, dar acela fusese mult prea prost pentru mine. Eu eram genul de fata blonda cu zambet inocent pasionata de biletele de dragoste ascunse printre manecile bluzelor. Umblam in fuste lungi pana la genunchi si sandale cu bretele un pic cam prea largi pentru piciorul meu. Nu eram chiar asa o fata moderna ca restul colegelor mele. Eram modesta. Si totusi visam la cativa dintre prietenii fratelui meu. Eram chiar invidioasa ca el se duce la petreceri care nu erau de nasul meu. Multe fete de clasa a 7a se duceau la petrecerile lor. Eu de ce sa nu ma duc?

Intr-o sambata dimineata fratele meu mi-a spus ca diseara ma duce undeva. L-am intrebat daca mergem la vreo petrecere, si apoi mi-a facut cu ochiul. A fost cea mai fericita dimineata! Nimic nu mai putea schimba asta!! Nici faptul ca mama a cazut intr-un somn adanc pe la pranz dupa ce a luat vreo 5 diazepame cu o sticla de bere.

Toata dupamiaza m-am gandit daca vreunul din baieti o sa vrea sa stea de vorba cu mine. Ma simteam de parca eram in prima zi de scoala. Aceeiasi fiori din stomac.

Am ajuns in jur de ora 7 la petrecere. Multe fete, multi baieti. Aproape toata scoala era acolo, de la cei mai populari pana la fete de teapa mea. Mult timp am stat pe canapea uitandu-ma cu jind la prietenii fratelui meu cum dansau cu cateva fete. Mi-as fi dorit si eu sa fiu la fel de populara ca ele, sau daca nu cunoscuta, macar frumusica. Adevarul e ca ramele ochelarilor nu prea ma avantajau.

Se facuse aproape 2 dimineata si petrecerea deja devenise plictisitoare. Baietii jucau carti, unele fete barfeau pe la colturile usilor, eu stateam singurica cu un pahar de suc in mana. Apoi unul din baieti s-a apropiat de mine si mi-a spus la ureche niste lucruri pe care cred ca nici in visele mele cele mai frumoase nu le-as fi auzit. Mi-a spus ca stie cum ma simt, si ca si el a trecut prin ce trec si eu si ca a durat doar o mica perioada de timp pana a putut sa se integreze in grup. Fie vorba intre noi, era dragut foc!

M-a luat de mana si am mers intr-o camera alaturata. Vibram de emotii, mi-era teama sa nu fac ceva care sa ma puna intr-o situatie stanjenitoare, sau sa-l fac pe el sa se simta penibil. Eram cu adevarat stangace, si la propriu si la figurat! Tipul imi zambea mereu si parea atat de dragu, in momentul ala imi adoram fratele ca are asa niste prieteni. Apoi s-a intins sa ma sarute. Am inchis ochii si i-am simtit buzele apropiindu-se de ale mele. Am incercat sa-mi stapanesc tremuratul , insa fiorul care mi-a trecut pe spate in momentul in care limba lui mi-a atins buzele mi-a facut ca muschii de la abdomen sa mi se incordeze atat de tare incat a trebuit sa ma aplec. Am cam stricat momentul, insa fractiunea de secunda in care am stat atat de apropiati a fost atat de intensa..

Aerul persoanei lui imi lasa impresia ca pot sa ma incred in el fara niciun fel de frica. Mi-a pus mana pe umar si m-a intins usor pe pat. Era intuneric si mai ales faptul ca ochelarii imi alunecasera undeva pe langa perna facea ca eu sa nu mai disting decat siluetele persoanelor care mai treceau din cand in cand pe hol. S-a ridicat la un moment dat sa inchisa usa camerei in care ne aflam. M-a sarutat apoi pe gat cu un usor gadilat si mana lui se plimba alene peste bluza mea. Eram cu totul absorbita de moment. Simteam cum o ameteala ma ia si toata camera incepe si se invarte cu mine, mainile si picioarele mi le simteam din ce in ce mai grele, nu prea intelegeam ce se intampla cu mine..

Usa sa deschis scartaind usor, si parca l-am vazut pe fratele meu intrand cu alti 2 prieteni de-ai lui. De atunci imi amintesc doar franturi de imagini si de senzatii. Stiu ca am simtit o durere acuta in partea de jos, si apoi o usturime, iar pe fundal se auzea rasul fratelui meu distorsionat de bataile din pamle ale celorlalti. Lacrimi fierbinti imi curgeau din cand in cand pe obraji. Deveneam populara, dar intr-un alt fel. Intr-unul urat.

M-am trezit a 2a zi la spital cu o durerea ingrozitoare de cap. Stiam ce se intamplase, dar imi refuzam mie sa ma gandesc la asta. Singura persoana care imi ramasese aproape dupa ce tata ne parasise, ma tradase. A fost dezamagirea vietii mele. Doi ani nu am vorbit cu nimeni despre mi s-a intamplat, nici la scoala nu m-am mai dus. Mi-am petrecut restul adolescentei la un centru de copii abuzati sexual citind carti si visand la o alta realitate…

..la una in care mama mea ma iubea, tatal meu era un scriitor recunoscut, iar fratele meu era seful echipei de fotbal al scolii.

Ieri la ora de psiho profu’ a intrat in clasa si ne-a zis o sa dam un test. Normal ca ins ecunda urmatoare avea tot frigiderul plin inclusiv pana la Craciun, apoi ne-a spus ca nu trece notele ca sunt doar niste teste psihologice, in fine.

Unul dintre subiecte, era sa facem cat mai multe propozitii din 4 cuvinte, incepand cu urmatoarele initiale:

S… A… T… E…

Propozitiile mele au fost ceva de genul:

Stau asteptand trecutul etern.

Sar adanc trantind emotii.

Sanul albastru ( am uitat) enorm.

De prin clasa s-au auzit propozitii de genul:

Satana are trei elefanti sau Saddam ataca turnul Eiffel.

Va provoc ( nu e leapsa), pe toti cei care imi cititi blogul sa va lasati imaginatia sa zboare si sa incercati sa faceti cateva propozitii din 4 cuvinte pornind de la initialele urmatoare: M.. E.. O.. T..

O sa incep eu:

Habibi: Moare ego-ul omului timorat.

Eu: Mascand emotii omori trairi.