“Te astept” ti-am zis. Imi doream sa te vad cat mai curand. Imi starnisei o curiozitate mai mare decat cea a unui copil mic in fata unui sac cu jucarii noi. Exact asa ma simteam, ca un copil mic. Sa nu fiu langa tine era ca si cum m-as fi aflat in fata unei cofetarii inchise. Si ca sa vezi ironie, in copilarie cand mergeam cu mama la cumparaturi, niciodata nu ceream ceva. Ea se ruga de mine sa-mi cumpere o ciocolata, ceva. Si daca atunci cand aveam in gand sa mananc ceva si mi se spunea “Ia si din asta” sau “mananca asta”, atunci imi pierea orice fel de chef.
Intotdeauna mi se facea pofta de ceva in momentul in care era pe terminate, nu exista sau era departe de mine.Am un noroc nenorocit sa-mi doresc lucruri sau persoane pe care nu le pot avea fizic.
Refuz ce mi se ofera, vreau ce nu pot lua.

In toate filmele de gen pe care le-am vazut, cand cineva se ducea la intalnire isi facea o mie de planuri, se gandea cum sa abordeze discutia, ce replici sa foloseasca, ce-ar putea zice cealalta persoana si tot felul de pierderi de timp care mai de care mai impresionante.
Eu nu pot asa. Ma gandeam mai demult “poimaine ma duc la intalnire, nu o sa pot dormi de emotii”. De fiecare data cand m-am gandit asa, nu s-a intamplat. Nu-mi trecea nimic prin cap, poate doar vreo melodie idioata. Stiam exact la ce ora sa plec de acasa, cu ce sa ma imbrac, cat timp voi face pe drum. Sunt o fire calma, nu ma panichez si nici nu mi-e frica de nimic.

Mi-aduc aminte la liceu, participam cu trupa de teatru la un festival. Vestiare nu aveam, timp de pregatire nu, aglomeratie, urlete si haos. venea randul nostru sa intram. Prima scena a decurs ok. Acum era proba de foc, alt decorc, alt machiaj, alte costume, timp foarte scurt. Toti alergau, isi cautau hainele, urlau dupa decor, lumini, eu mi-am gasit hainele din prima, mi-am aranjat scena imediat, eram gata. Asta m-a facut sa-mi para rau. Poate imi doream si eu sa fiu agitata, sa am trac, sa nu stiu.. Oricum am tras si o portie de ras cand s-a deschis curtina si unul din personaje nu era gata asa ca toti spectatorii l-au gasit cu pantalonii in vine si camasa pe un umar. Mi-aduc aminte ca in ziua aia cineva imi furase o bluza din culise.

Am plecat mai devreme de acasa pentru simplu fapt ca nu aveam ce sa fac. Cum am zis mai devreme, nu-mi trece nimic prin cap inainte de o intalnire. Aud aceeasi melodia talamba si atat. Am stat putin si m-am jucat cu Google. Cica mai nou, desteptii astia au descoperit apa pe luna, si probabil au gasit si protozoare acolo, purtatoare de A/H1N1. Asta einternetul, asta e lumea in care traim, voi sunteti destepti si eu sunt nebuna.
Si-am plecat zic, am mers cu metroul pana la gara si de la gara am luat-o pe jos pana in parc, si in parc erau boschetari pentru ca voi sunteti destepti si eu sunt nebuna.

Stateam pe bancasi nu auzeam. De fapt nu ma auzeam pe mine. Eram constiente de ce se aflain jurul meu. Un porumbel tragea dintr-un covrig, un aurolac lingand o punga de pufuleti, un ceas stricat si multa verdeata mirosind a pipi de caine pentru ca voi sunteti destepti si eu sunt nebuna. Si nimic altceva. Ma gandeam ca daca dau un tur al garii trece timpul mai repede. N-a trecut. atarnam de-o bordura si ma scurgeam precum ceasurile lui Dali, ma, si pe bune daca imi trecea ceva prin cap. Ba nu! mint! Pentru o secunda m-am gandit ca poate asteptarea trebuie sa ia sfarsit si sa ma duc la veterinar cu broasca testoasa. O saptamana si jumatate faca sa faca treaba mare deja devine ciudat.

Peste trei minute vine trenul. Moment critic in care te gandesti daca iti miroase gura sau daca nu cumva te-ai uitat gresit in calendar si ai gresit ziua. Nici la asta nu ma gandeam.
Ma rog, m-ai vazut, m-ai luat in brate si ti-a si dat borsul pe nas. Bine fac eu ca nu ma stresez. Uite ce poti pati. Arata tricoul ala pe tine scos parca din proiectele de renovari. Niste pete prelinse cumva uniform, interesant model cat timp a fost proaspat. Cand petele s-au transformat in ceva maro si scortos, era mai degraba un tricou jegos si atat. Am mers sa bem un ceai sa te linisteti, ti-am cumparat si o gogoasa si apoi am mers la mine.

Ce nu intelegeam eu era de ce iti ascundeai fata. Nu te uitai in ochii mei si nici nu ma lasai sa te privesc.
De multe ori ma comport ca un balon. Ma umflu, ma umflusi apoi in loc sa pocnesc, rasuflu incet asa pana nu ramane decat un cauciuc ridat si deloc interesant.
Imi doream mult sa te vad si din clipa in care ne-am intalnit, parca m-am linistit de tot, nu-mi mai era dor, nici interesata nu eram, nici nimic. Stiam ca erai cu mine si atat.
Am adormit uitandu-ne la El Greco. Dragut film. Asta urma sa-mi spui tu, ca eu oricum ma culcasem dupa prima pauza publicitara.

M-ai trezit cand eram la jumatatea drumului, undeva aproape de Rosiori. Nu prea aveam semnal la telefon, dar imi doream sa te aud. Mi-ai zis ca cica au descoperit apa pe luna. “Sa ma astepti” ti-am zis.

Sunt un prost, lipsit de incredere si am fata de tocilar,mereu am avut fata de tocilar, nu ca nu as fi fost. Desi eram un tocilar convins, le stiam pe toate chiar si in plus, nu aveam suficienta incredere in mine. Nici macar spirit de initiativa nu aveam. Imi aduc aminte in facultate la cursuri, stateam undeva ascuns dupa tocul unui geam, care din cand in cand din cauza vantului imi lovea ochelarii, de aici si semnul de pe nas. Nu raspundeam, nu propuneam sa fac proiecte, eram un bleg. Un tocilar bleg, destept dar care facea numai strictul necesar si nimic mai mult.

Ma gandesc unori ca poate nu eram atat de bleg daca nu era blonda. Probabil ca de multe ori ea era motivul pentru care ma strambam chioras pe deasupra lentilelor de la ochelari si ramaneam cu gura usor intre-deschisa, numai cat sa simt ca saliva din gura incepe si da pe afara. Era ca atunci cand eram in gimnaziu la prima ora de anatomie a sistemului genital feminin si toti se hlizeau cu aceeasi expresie tampa cand auzeau denumiri de genul menstruatie sau col uterin. Nu mi-a placut niciodata capitolul reproducerii, preferam sinapsele pe care mi le imaginam eu cu scantei in creierul nostru si neuronii ca niste stelute de mare plutind in lichidul cefalorahidian.

Blonda. Pe blonda n-am cunoscut-o niciodata, in schimb ii cunosteam membrele superioare si inferioare la perfectie. Marea majoritate a timpului mi-o petreceam in biblioteca, sectiunea prafuita. Era mai liniste si imaginile din carti era mult mai spectaculoase decat fotografiile digitale de pe calculator. Stateam undeva pe un scaunel mic proptit de un perete. Miercurea si vinerea se auzea acelasi sunet de tocuri, numai nuantele erau diferite, in functie de inaltimea pantofilor.O vedeam printre rafturi cum isi introducea degetele slabe cu unchii lungi si subtiri. Niciodata nu purta pantofi sport, adidasi sau papuci, feminista convinsa.

Observam ca era destul de pretentioasa in ceea ce privea incaltamintea. Botul nu era niciodata prea ascutit si tocurile niciodata cui. Chiar dedesbtul gleznei stangi, undeva langa calcai avea o alunita. Alunita e putin spus, era cumva iesita in afara, de culoare maroniu deschis  si perfect rotunda. Din cand in cand purta pantofii foarte decupati in varf si i se vedea linia dintre ultimile doua degete. Mi se parea cel mai dragut lucru, era o parte din nuditatea ei. Asa cum la gheise era foarte excitant sa nu-si pudreze ceafa ca sa se vada o particica din culoarea naturala a pielii, asa si la blonda, aceea liniuta miniscula.

De fiecare data descopeream ceva nou. Asa a fost si cand am vazut un semn mic chiar pe incheietura unei maini. Era un fel de litera intortocheata cu virgulite si apostroafe ciudate. Apoi nu a mai fost, disparuse, cumva se stersese, ramasese doar diferenta de culoare a pielii, probabil din cauza soarelui.

Ajunsesem in situatia in care nu mai mergeam la biblioteca pentru citit. Luam o carte oarecare in brate si ma poticneam sprijinit de perete cu urechea atintita la sunetul tocurilor. Calca pe calcai, apoi pe varf si sunetul era cumva ta-c-ta-c-ta-c. Ascultam cum se apropie, se indeparteaza, calca pe varf cand se intindea, puteam sa disting foarte clar fiecare miscare a ei numai dupa sunetul pantofilor.

Apoi s-a intamplat o prostie. Ori racisem, ori din cauza prafului mi se declansase un fel de alergie si imi curgea nasul foarte des. Nu voiam sa ma vada, cred ca nici nu a stiut vreodata ca cineva o priveste pe sub raft. Si intr-un moment de neatentie, cand nu apucasem sa-mi indes servetelul in nara, s-a produs reflexul prostesc de a-mi trage nasul. A fost ca un bombardament de sunete: nasul meu, caderea pachetului de servetele, ea rasucindu-se pe calcaie si apoi un pas apasat in dreapta atat cat sa iasa cu capul de pe randul in care era si sa ma vada pe mine, cu ochelarii atarnand pe nasul rosu infundat de servetele, aplecat cu o privire tampa de tocilar. Ma speriasem ca o pisica care sare de fund in sus cand pocneste un balon. A pufnit-o rasul. Atunci am obsevat ca avea dintii foarte mici si cand radea i se vedeau gingiile. S-a intors cu aceeasi rasucire de calcaie, si s-a pierdut in scartaiala pardoselii.

Am incetat sa ma mai duc la biblioteca, acolo unde se ducea si ea. Stateam undeva la intrare, unde o vedeam mereu, unde era si alta lume, asa ca era imposibil sa se iveasca un moment de intimitate intre noi doi, nu din alt motiv, ci doar de frica. O frica de tocilar bleg.