N-am mai scris de 10 zile. In caz ca erati ingrijorati in privinta mea, stati linistiti. N-am patit nimic. Dupa ce a iesit tata din spital, am avut probleme cu conexiunea la internet, apoi n-am mai avut timp, apoi mi-am pierdut ideile si intr-un final am ajuns sa detest calculatorul. Asa ca va spun cu parere de rau ( pentru existau persoane cu care imi facea placere sa conversez pe Y!Mess) ca nu veti mai putea sa luati legatura cu mine decat aici pe blog, sau pe mail. ( chibreta[at]gmail[dot]com ca e de preferat)

Nu mai suport calculatorul, incepand cu sunetul pe care il scoate si terminand cu faptul ca e pur si simplu o masinarie rece care transmite intr-un mod extrem de prost mesajele ( si aici ma refer la chat , la faptul ca se lasa loc interpretarii).

Nu, nu renunt la blog. Continutul e mult prea important ca sa-l pierd. Chit ca Doamne fereste! ajung sa scriu o data pe luna, tot nu renunt. O sa imi revin, povestile o sa reapara, e nevoie doar de timp.

Zilele trecute ma gandeam ca ar trebui sa-mi vine o idee si s-o scriu pe blog fara sa fac un post in care sa explic de ce am lipsit. Se pare ca ideea era sa scriu despre lipsa mea..

In perioada asta de “vacanta”am luat la cunostinta conditia adolescentului descurajat de familie. O sa fac un alt articol referitor la relatiile familiale. Cred ca personal am o problema in ceea ce priveste atmosfera intr-o familie. Poate am eu niste principii mai rigide, stupide.. ah deja simt iar gustul poftei de scris, numai ca sunt obosita si ma omoara sinuzita. Va scriu maine.