Aici voi lua o pauza, dar nu dispar.

Intr-o discutie, am avut un moment asa de sclipire, cum are House atunci cand vorbeste cu Wilson. Si anume, lumea se imparte in doua categorii, hateri si bloggeri.

Vorba lu Raperboy cu linkul gresit, am zis!

Urmatoarea experienta a fost in clasa a zecea, cand eram voluntara la un centru de zi. Erau copii din medii sociale defavorizate, cu parinti divortati, puscariasi sau narcomani. Veneau acolo, mancau, faceau temele si se jucau. Mergeam la ei in fiecare vineri si ii ajutam sa citeasca, sau sa faca temele pentru scoala. Erau doua fetite, imi pare rau ca nu-mi amintesc cum le cheama, care ma priveau cu niste ochi asa mari si inocenti. Mi-e dor de copii aia.

La scoala, aici in Grecia, am un profesor de matematica incompetent, care vine cu pantalonii murdari de caca. kk, rahat, ceva in fund. Astfel in cat nimeni nu e instare sa inteleaga ceva la matematica, si cateodata ma mai apuc eu sa explic impartirea polinoamelor si alte chestii. Si la istorie mi s-a intamplat sa spun o data lectie si o colega sa spuna ca ii place mai mult asa cum povestesc eu.

Prin mai, am ajutat o romanca sa invete greaca. Cu plan de lectii, cu teme pentru acasa, cu ascultari, de toate. Acum Ajut un grec, student la farmacie in Constanta, sa invete romana, ca dupa un an de zile in Romania nu e in stare sa vorbeasca. Siii… ca sa va faceti o imagine asa, se poarta ca un retardat, rade ca prostanacul, e rusinos, vorbeste singur, se scobeste in nas si intinde pe tricou, isi stoarce cosurile de pe fata, apoi isi roade unghiile.

Cred ca pe el nu pt sa-l ajut, chiar daca mi-a dat maica-sa 10 euro pentru o ora jumatate, nici eu nici el nu avem rabdare. Si e prea prostanac. Neeeeext

Astia aici in grecia pun valoare pe acte. degeaba stii engleza bine daca nu ai examenul de proficiency dat. Asa incat, am in plan sa iau examenu la engleza, cand vin in Romania, sa caut asociatia aia romano-elena sa iau si de acolo un atestat, si-mi deschid birou de meditatii, ce mama naibii.

Hai, urmatorul la lectie.

In 2008 imi faceam amintiri, legate de voi, de tot. Era sfarsitul, va rugam sa-mi dati trei melodii placute voua. Si-i gresisem linkul lui Raperboy. Aici.

In 2009 tot melancolica. Il cautam pe Ceausescu. Continui sa-mi doresc asta.

Si legat despre momente false de fericire, m-am suparat la ultimul serial din sezonul 5 din House. Fix ca intr-un moment de trezire din halucinatie ma simt si eu, si-mi dau seama ca am nevoie de ajutor. Ma gandeam la psiholog dar nu prea cred in ei, in plus intotdeauna am fost de parere ca cei care nu-si rezolva singuri problemele nu pot aluta pe ceilalti si apoi ma contraziceam atunci cand tocmai asta faceam si eu. Lasam pe ale mele deoparte si ma ocupam de celalti. Si deci nu mai stiu ce sa cred. Oricum n-am lasat pe nimeni sa ma ajute si nici nu cred ca o voi face, nu neaparat vreodata, cel putin acum.

Si poate era mai bine sa raman in halucinatia mea cu oameni frumosi. Sau poate nu.

Ar suna mai frumos. ChibretapunctOM. Cititi cu voce tare, uneori textul nu poate reda intensitatea unei idei. Aberez.

PunctOM am zis.

Viata mea a fost un draft a carui vizibilitate a fost facuta publica imediat.

Acest post a fost compus din cuvinte gasite in dashboard, sectiunea publish dreapta-sus, respectiv categoriile din sectiunea categories, utilizate in ordine alfabetica. Dintr-un motiv necunoscut de mine, tag-urile sunt separate de categorii, desi unele taguri se regasesc in categorii.

Si ca sa incheiem, saving draft… Publish

Pe motiv ca nu putem controla tot, mai ales viitorul si din frica de necunoscut, prin clasa a 8a am capatat niste obsesii. Pe vremea aia ma gandeam ca ceva teribil se va intampla cu mine si nu voi ajunge la liceu. Ori era frica de capacitate, ori de posibila schimbare de mediu ( puteam sa raman in aceeasi scoala, sau sa ajung in alt liceu), cert e ca ma gandeam eu ca sigur nu ajung la liceu, o sa mor, o sa pic, vine sfarsitul lumii, ceva teribil in orice caz, si eu voi ramane pe afara. Am ajuns la liceu, nu era deloc asa cum imi imaginam, plansesem mult si degeaba la ultimul clopotel, ma gandeam ca ma despart de colegi pe care ii stiam de opt ani, poate si mai  mult in cazul celora pe care ii stiam din gradinita.

Pe parcusul anilor de liceu, cei doi pe care am apucat sa-i fac in Romania, s-a intamplat ceva care intr-o masura mi-a confirmat teoria pe care o aveam in clasa a opta. A trebuit sa plec si n-am terminat liceul in Romania. Si acolo, o noua obsesie. Am sperat, timp de multe luni, pana in ziua plecarii cand am inchis pentru ultima data usa de la casa care nu mai era a noastra si am spus ” La revedere casuta”, ca ceva se va intampla si nu voi pleca. Imi spuneam, si nu numai mie, ca poate totusi nu plec, poate se intampla ceva, niciodata nu stii. N-a fost asa.

Si-am ajuns in Grecia, si era cazul sa-mi continui scoala, dar pentru ca imi lipsea diploma de zece clase, n-am putut sa ma inscriu din primul an, asa ca am stat pe bara. Si in timpul asta ma gandeam ca n-o sa ajung niciodata la scoala, ca ceva se va intampla, o sa intampin probleme, n-o sa fiu acceptata, etc. Atunci am intrat intr-o depresie urata, in toata regula, cu cosmaruri despre scoala, cu crize de panica si plans. Ziceam ca daca o sa rada toata lumea de mine ca sunt romanca, daca o sa spun vreo prostie si o sa ma fac de ras, daca n-o sa ma descurc sa vorbesc greceste, pentru ca aveam totusi abia un an in Grecia, multe si degeaba.

Am intrat la scoala si din nou, am iesit mincinoasa. In sensul ca nu era deloc asa cum imi imaginam. Bine, au existat momente in care greseam genul unul substantiv si spuneam “stata” in loc de “statul” si mai radeau colegii si ma corectau, dar nu puteam sa le stiu chiar pe toate, si cu toate astea, sa ma laud putin, am terminat clasa a-11a prima pe scoala.

Urmeaza clasa a-12a, bacul, facultatea, si parca un deja-vu imi inunda creierii. Ceva o sa se intample si n-o sa ajung la facultate, si numai eu stiu cat e de important asta pentru mine, si prevad depresii cu cosmaruri.

Mai am un pitic care imi perforeaza creierul din cand in cand. Am impresia ca o sa mor de o boala autoimuna,, sau de inima, sau de cancer ( asta cu cancerul ma chinuie rau), sau ca sunt bolnava deja, si o sa mor tanara. Cred ca am vazut prea multa “viata bate filmul” . In final probabil o sa-mi provoc simptomene cu creierul meu si tot o sa mor. Fiecare cu ale lui.

Trebuie sa ajung in tara, dupa cum am spus intr-un post anterior. Dar tac. Si asta din cauza obsesiilor mele. Pana nu ies din casa cu bagajul in mana, nu mai zic nimic..

Au mai fost unele mici, gen nevoi ale corpului, sa mananc branza multa, nu oricare, o anumita, luata dintr-un loc anumit, iaurturi cu straciatella, masline, orez, nu mai tin minte acum. Probabil cerea corpul anumite proteine ceva ce contineau alimentele astea. A fost pe perioade, mancam constant alimentul respectiv pana ma saturam, apoi nu-mi mai trebuia. Tin minte cu straciatella, pentru ca imi placea mult, nimerisem la Carrefour parca, o oferta 2+1 moca. Si-am luat 10, si pentru ca am luat 10, am primit inca 5. Si ia si mananca straciatella. Sa nu mai vad in viata mea iaurt cu straciatella.

Sunt obsedata de vise si de amprenta care si-o lasa asupra mea chiar daca e frumos sau urat. Mi-amintesc de saracul Habibi ce tragea cand visam ca saruta o colega.

Cand am inceput sa scriu postul asta, ma gandeam, oare sunt pesimista? Sau faptul ca sunt constienta de posibile riscuri, esecuri, ca  nu ma pot gandi la un viitor cu planuri sau sa-mi imaginez ce se va intampla, va face realista? Sunt cu capul, sau sa ma linistesc?

It sucks.

Si ea era acolo, adica lucra acolo, servea. Am vazut-o din prima, avea sortuletul ala micut in fata si in mana avea carnetelul si ii aflasem si numele din prima ca avea ecuson la piept. Mi-as fi dorit sa fiu eu ecusonul ala sa stau infipta in pieptul ei.

Si a venit sa ia comanda si i-am zis din prima “Buna, R.” Si a facut niste ochi mari de copil mic ca atunci cand vede o persoana cu ochelari. E ceva interesant, nou ca si cum ” Uau, dar ce sunt chestiile alea de pe nas?” Asa si R. ” Uau, dar de unde stie cum ma cheama” Bine, n-a zis dar m-am prin dupa expresia fetei ei. A fost cam prostuta la faza aia, probabil uitase ca poarta ecuson. Dar sa n-o condamn am zis, pana si eu m-am bloca sa-mi spuna cineva numele asa din prima. As fi putut sa fac eu pe prostuta si s-o intreb cum o cheama ca vazusem eu prin filme ca servitorii se prezinta la clienti, si ea putea sa faca pe desteapta si sa-mi arate ecusonul. Dar nu, n-a iesit asa, si poate as fi luat-o drept aroganta daca s-ar fi intamplat asa, deci am luat-o simplu drept surprinsa.

Pusesem eu la cale un plan, o strategie in mintea mea s-o vad si sa-i vorbesc cat mai mult posibil. I-am spus sa ne aduca ceva de baut si sa ne mai lase putin sa ne gandim pentru mancare. In felul asta am pus-o sa stea cu ochii pe noi sa vada cand lasam meniurile jos si sa vina sa ia comanda.

Apoi a venit, ca la inceput, zambitoare si cu carnetelul in mana. Am luat ceva usor, nu sofisticat sa-si faca impresia ca ma dau vreo interesanta. Am intrebat-o, normal, ce-mi recomanda , ca asa se face la restaurant, si-am luat desertul recomandat de ea. Ma gandeam totusi sa nu se simta prost ca am facut-o sa-mi insiruiasca lista aia de specialitati pe care as fi putut s-o citesc si singura din meniu, si apoi sa nu comand nimic.

Ne-a intrebat daca suntem in vizita. I-am spus ca da. Ne-a intrebat de unde suntem si ne-a spus ca nici ea nu e de acolo si ca sta intr-un oras in apropierea celui in care locuiam noi. si apoi a plecat sa aduca ce comandaseram.

In timp ce mancam, mancam asa ca un robot si ma straduiam sa nu bag in nas in loc de gura, ma gandeam la ea. si apoi ma gandeam la dimineti cu cani de cafea si urme de ruj pe ele. Nu stiu de ce dar imi trecuse prin minte ca mi-ar fi placut sa spal vasele si sa gasesc urme de ruj pe cani.

A venit sa ia farfuriile intr-un moment de neatentie al meu, m-am enervat.

Apoi a venit din nou si ma gandeam ” A venit dulceata cu desertul, sau desertul cu dulceata, era tot aia.” Nu mai aveam chef de mancare, cazusem intr-o pasa proasta si ma gandeam asa aiurea, de ce vor oamenii sa imbatraneasca impreuna? Pe parcursul relatiilor mele, o persoana imi spusese ca nu vrea sa imbatraneasca cu mine, si doar sa fim impreuna si apoi gata, iar alta imi spusese ca o sa ma vrea si atunci cand o sa fiu baba. Toata lumea stie cat de stresanti pot fi persoanele in varsta si cat de mult de se senilizeaza. si vorbeam asta cu colegele mele si radeau, cred ca ele erau senile din nastere.

I-am facut semn sa ne aduca niste cafele si nota de plata. apoi am luat nota de plata si banii si m-am dus la toaleta si sa-i platesc. Am oprit-o pe un coridor ingust dinspre toaleta si i-am luat pixul agatat in buzunarul de la sort. s-a tras un pic in spate.

Va urma.

Pe drum m-am trezit pe un etaj de spital unde un tanar a venit la mine si mi-a dat un pliant. M-a intrebat de ce nu ma duc si eu la aceeasi scoala ca el si uitandu-ma pe pliant impreuna cu mama i-am explicat ca nu ma pot inscrie din cauza ca sunt eleva la un liceu tehnic si nu pot face admiterea din cauza bac-ului. Si i-am mai spus ca ce pot sa ies, microbiolog, biolog ? Sa ma plimb cu fiole pline de sange si borcanase de urina? Nu voiam. Apoi a venit mama si a turnat pe mine un lichid albastru-verzui dintr-o sticla mica.

Am ajuns din nou in parterul bisericii unde lumea se pregatea sa plece. Predicatorul, care semana mai mult a tigan m-a invitat sa iau loc pe un fotoliu langa el, chiar la intrarea in biserica. M-am asezat si m-a intrebat ceva, apoi a venit o persoana si m-am ridicat repede. M-a intrebat ce voia de la mine si ce treaba aveam eu sa stau langa el si i-am spus ca ma intrebase de un copil pierdut. Era seara afara si mergeam pe strada incercand sa-i ajung pe-ai mei din urma. Langa mine, acelasi tip din spital si inc aun tigan mergeau pe langa mine si tineau in mana in fel de cutii care le atingeau de mainile mele si lasau urme de vopsea alba.

Altceva nu-mi amintesc. Si ma intrebam cand o sa am urmatorul vis ciudat..

Jumatate din marul pe care il alegi o sa-l imparti cu o persoana draga tie. Pentru marul rosu e nevoie de o pastila, marul verde nu-l poti manca pe tot si cel galben e greu de gasit.

Ce alegi si de ce?

In afara de ciobotica cucului sau lapte cald sau mai stiu eu ce remedii naturiste, va propun si eu cateva metode , mai mult sau mai putin mincinoase care poate o sa ma ajute.

• Alege-ti un gand indepartat si insista pe el, un fel de “ce-ar fi daca as fi milionar” sau imagineaza-ti o discutie cu vecina de deasupra cand bate snitele pe podea. O sa-ti fure atentia, o sa vezi filme in care o sugrumi pe vecina si apoi poate-poate adormi.
• Relaxeaza-te. La modul nesimtit, lasa-te greu in pat, sa nu mai simti nicio mana sau picior, sa-ti lucreze doar diafragma, restul muschilor sa fie in nesimtire, si daca te concentrezi indeajuns de tare s-ar putea sa ti se relaxeze si creieru si sa ti se atrofieze sa adormi in final
• Biscuitii sau napolitanele, o adevarata provocare. Mai ales daca mai este cineva in camera cu tine si doarme ca nesimtitul, ceea ce-ti doresti si tu. Atentie! Scopul nu este sa mananci intr-un mod galagios ca sa-ti bati joc de somnul omului, ci sa mananci cat mai incet si mai silentios sa nu-l trezesti. Asa trece timpul mai repede, in final te plictisesti si adormi din cauza bolii porcului, adica ai burta plina si te ia somnul.
• Televizorul. Nu alege vreun film interesant care sa te tina captivat. Pentru mine functioneaza cel mai bine teleshoppingul. Las tv-ul aproape de mute, sa se auda in soapta asa, si ori stau c-un ochi la el si cu unul sub perna, ori ma minunez de asipratorul Vacusharp2000 sau de cutitele alea, mama ce-mi mai placea cutitele, si sunt gata.
• Daca pana la urma nu merge si nu merge, iesi pe balcon, aprinde o tigara, ca intre timp s-a facut dimineata.
• Cum am putut sa uit de integrame? Si nu orice fel de integrame, de preferat cele facute in toaleta, atmosfera racoroasa si mirosul de clor iti poate induce o stare de somn. Acum, cum ti-e norocul, daca adormi cu w.c.-ul in brate sau ajungi pana in pat.

Femeia ideala este probabil cea mai slaba femeie. Din neputinta de a se multmi pe sine, se rezuma la a multumi pe ceilalti. Dintr-un exces de zel de sine probabil, din slabiciune si din refuzarea categorica de a fi multumita, hotaraste ca nimeni, niciodata nu o va putea ajuta, tocmai din ideii ca ea este femeia ideala, care este –cu «pseudo» in fata- puternica, hotarata, frumoasa.

Probabil ca ea, dintre toti, este cea mai defecta persoana, se gaseste in imposibilitatea de a lua decizii pentru sine, asa ca le ia in functie de altii, indiferent daca acestea o vor afecta sau nu intr-un mod negativ. Pentru femeia ideala nu conteaza raul, caci ea e menita sa aduca binele. Din inabilitatea de a se iubi pe sine, iubeste pe ceilalti.

E ceea ce simt eu despre ea, cum o percep, cum o inteleg. Probabil cea mai clara conceptie pe care pot s-o am in momentul de fata. Desigur, toate astea se pot schimba peste noapte, caci Ea este instabila.

Curand, langa ea a mai crescut o cireasa. Era singura pereche de doua cirese din copac. Crescusera amandoua, se inrosisera si coditele lor erau parca unite pentru totdeauna.

Apoi a aparut o fetita. Bruneta, creata, cu buzele mici si rosii ca doua cirese si pielea alba-alba. S-a urcat in copac si a ales cele doua cirese. Le-a rupt din copac dar fara sa le rupa intre ele, si le-a asezat dupa ureche. A mai stat o vreme urcata in copac in timp ce-si infigea pumnul in cate un ciorchine de cirese si le ingramadea in buzunarele de la rochita.

A sarit repede si a fugit spre casa, a aruncat ciresele intr-un pahar, nu erau multe, atat cat a putut sa prinda in pumnisorul ei, si le-a  lasat sub jetul de apa de la chiuveta. Pe cele de la ureche le-a lasat, le purta ca pe cercei si din cand in cand le verifica sa vada daca mai sunt acolo..

Statea pe treptele casei si se juca cu degetele in paharul plin cu apa si cirese. Coditele de la ciresele mancate le aseza aliniate, desena o casuta, din samburi construia acoperisul si in locul unde ar fi trebuit sa fie usa, ii ramasese loc lipsa. Arunci si-a dus mana dupa ureche si si-a scos ciresele. Se uita la ele, o vreme le-a plimbat pe buze, si le-a asezat pe nas, nu-si dorea sa muste din ele. Apoi brusc a prins ciresele cu dintii, le-a smuls din coditele lor pe care le-a asezat la casuta, a plimbat ciresele prin gura o vreme, pana cand au pocnit si au iesit samburii din ele, apoi i-a pus la usita casei.

Au crescut impreuna, pentru putin au fost nedespartite pe urechea fetitei, apoi codita lor comuna statea pe post de varf de acoperis si samburii lor, primii-primii in usa casei.

Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea asa.

Acum e acum! O persoana este totalul vocilor: copilului (certat ,descurajat,care a fost nedreptatit fata de frati sau surori ,timorat sau alintat , rasfatat, etc), adolescentului (neinteles-de cele mai multe ori), a tanarului indragostit(deziluzii sau impliniri), a sotiei(…), a pozitiei de mama sau tata, a angajatului si a colegului de serviciu, a gospodinei , a flamandului , etc , etc , a tuturor starilor si faptelor prin care trecem.
Ai vrut la psiholog? Rabda! Am impresia ca te cunosc de cand lumea si ma doare ca iti fac teoria chibritului . Sa ma ierti. Sunt lucruri pe care le stii cu siguranta dar cred , chiar cred ca daca ti le spune altcineva au alt efect.
Cred ca banuiesti deja unde vreau sa bat.
Sa continui, autoeducatia (nu educatia) ne ajuta sa stabilim un anumit echilibru interior incat sa functioam aparent normal in societate.

Spun aparent pentru ca in realitate , anumite voci pot fii atat de puternice in interiorul nostru incat ne fac viata un cosmar. Uneori vocea copilului din noi (cea mai puternica de regula) ne face sa ne temem de intuneric (de pilda) toata viata, sau sa manifestam nevoi nejustificate (aprobare din partea altora, protectie, etc). Ne straduim o viata sa ii cunoastem pe cei de langa noi si pentru noi nu alocam nici o secunda. Murim de cele mai multe ori si nu stim cine suntem sau traim cu falsa impresie ca stim cine suntem. Risipesti ingrozitor de multa energie sa ii multumesti pe altii si sa aflii ce vor. Te risipesti pentru nimic. Sunt atit de multe , frumoase si interesante lucruri in tine , de ce lasi vocile sa te faca sa le treci cu vederea? Uita-te mai des in oglinda si cauta imaginea sufletului tau. E cel mai important. E timpul sa il descoperi. Sa il descoperi nu ajunge sa spui: nu sunt rea , mi-e mila , imi place sa ajut …Toata astea vin de undeva , acel ceva nu se poate descrie , il simti, il constati , te umple , e un tot , esti tu. Si trebuie sa fii mindra de asta. Cand vei reusi sa vezi cine esti asa cum vad eu cel putin , ai sa poti, ai sa poti tot ce vrei, pentru ca ai sa fii in sfarsit tu si nu una din vocile tale.

M-am ridicat la un moment dat si m-am dus spre geam. Am dat perdeaua la o parte. Ma gandeam, si ea tot la geam e? Sta cu telefonul in mana? Daca ma  intorc  in pat, o s-o gasesc acolo? O s-o mai gasesc vreodata? O lumina slaba imi distrage atentia, era telefonul. Nu m-am grabit, asteptasem atat, de ce m-as fi grabit? Era bateria care ma anunta ca telefonul e pe moarte.

Mi-as fi dorit sa aprind televizorul si sa gasesc programul cu teleshopping non-stop, poate-poate ma lua somnul.

A doua lumina. Ma gandeam la baterie, de data asta m-am grabit. Ma suna, nu eram in stare sa o aud, voiam sa citesc, imi lasa loc de interpretare, asa ca i-am respis apelul si i-am zis: “Scrie-mi”. Avea un stil,un acid, un fel de repeziciunie a rautatii, ma gandeam cu cate viteza poate sa scrie un mesaj atat de lung si cu atata rautate. Macar si-atat.

Ma uit iar la ceas, se faceau cinci ore. Inca niciun mesaj. Poate noaptea viitoare.

Fiecare om are un mic chinez in el, care la un moment dat trebuie sa invete lectia umilintei, chiar daca evenimentele nu evolueaza pe o scara sociala a timpului numerotata de la minus la plus. Esti mare, ajungi mic, apoi iar mare, apoi iar mic, totul intr-o perfecta balanta. In fata puterii nu esti nici frumos, nici destept, nici cu aptitudini deosebite la  cuvantare. Sa ai dreptate de o mie de ori, ia-ti gandul.

Asa ca mai bine apleaca-ti capul, treci momentul cu vederea, te poate ajuta mai mult decat ti-ai putea imagina.

Ideea asta mi-a venit in urma unui incident la scoala, in urma unei panici inexplicabile fata de absente, cand o colega, grecoaica ( am specificat pentru ca am si albaneze in clasa) isterica dupa natura, s-a apucat sa dea cu gura. Normal ca n-a ajutat-o. Oricum grecii sunt isterici si nici nu se pune problema ca ar invata vreodata sa faca pe chinezii.

Morala zilei: Nu da cu piatra-n geam, ca ala are termopan.

[...] sa mananc la iarba verde, sa dorm dupa masa la malul unui rau, sa mananc piersici, creveti, cornuri, orez vascos, sa inot, sa dansez, sa-mi cumpar pantofi, lenjerie, parfum, sa citesc ziarul, sa casc gura la vitrine, sa iau metroul, sa pandesc ceasul, sa te imping cand te lafai in tot patul, sa intind rufele, sa merg la Opera[...] la Viena, la cumparaturi in supermagazine, sa fac gratare, sa fac galagie ca ai uitat carbunii, sa ma spal pe dinti o data cu tine, sa-ti cumpar chiloti, sa tund gazonul, sa citesc ziarul peste umarul tau, sa nu te las sa mananci prea multe alune, sa fac pe proasta, sa strancanesc, sa culeg mure, sa gatesc, sa port sari, sa lucrez in gradina, sa te trezesc iar pentru ca sforai, sa ma duc la gradina zoologica, la piata de vechituri, la Paris, la Londra, sa-ti cant sansonete, sa nu mai fumez, sa te rog sa-mi tai  unghiil, sa cumpar vesela, prostii, lucruri care nu folosesc la nimic, sa mananc inghetata, sa ma uit la oameni, sa te bat la sah, sa asculg jazz, raggae, sa dansez mambo si cha-cha-cha, sa ma plictisesc, sa fac fite, sa stau imbufnata, sa rad, sa te rasucesc pe degete, sa caut o casa cu vedere spre pajiste cu vaci, sa umplu cu nerusinare carucioarele la magazin, sa revopsesc tavanul, sa cos perdele, sa stau la masa ceasuri intregi discutand cu oameni interesanti, sa te tin de barbita, sa=ti tund parul, sa smulg buruieni, sa spal masina, sa vad marea, sa revad filme vechi romantioase, sa te tot chem, sa-ti vorbesc pe sleau, sa invat sa tricotez, sa-ti tricotez un fular, sa desir oroarea asta, sa adun pisici, caini, papagali, elefanti, sa inchiriez biciclete, sa nu le folosesc, sa stau intinsa in hapac, sa recitesc povesti pentru copii de pe vremea bunicii, sa beau margarita la umbra, sa trisez, sa invat sa folosesc un fier de calcat, sa arunc fierul de calcat pe feerastra, sa cant in ploaie, sa fug de turisti, sa ma ametesc, sa-ti spun tot adevarul, sa-mi amintesc ca nu orice adevar trebuie spus, sa te ascult, sa-ti dau mana. sa-mi recuperez fierul de calcat, sa ascult textele cantecelor, sa pun ceasul sa sune, sa uit geamantanele, sa ma opresc din alergat, sa duc gunoiul, sa te intreb daca ma mai iubesti, sa discut cu vecina, sa-ti povestesc despre copilaria mea, sa fac bucatele de paine pentru inmuiat, sa scriu etichete pentru borcanele de dulceata..[...]

Zambeam, dar, de fapt, atata dorinta, atata energie ma paralizau. Zambeam totusi. Stia sa spuna lucrurile asa de nostim, de spiritual si dupa aceea imi pandea reactiile. Pe una din pagini, inghesuit intre “s-o pornesc de la zero” si “sa lipesc fotografii”", era si “un copil”, asa, fara comentariu. Am continuat sa inspectez imensa lista fara sa reactionez cumva, in timp ce ea isi musca buzele.

Sport 17. Adica colega Maria, care nici macar pantaloni de trening si nici scuze nu avea niciodata, a luat 16, eu care.. in fine.

Ma asteptam 3 medii sa le am sub 20, istorie, eseu si matematica tehnica: 18, 17 si 19. Astea le accept, stiu ca la istorie si lb greaca mi-e greu, la matem tehnica profu’ le face un pic amestecate, e ok. Dar algebra si geometrie unde numai eu fac ora, restul se uita pe geam si se ocupa cu cine stie ce altceva, nu. La sport profu’ are noroc ca nota nu se ia in considerare la media generala.

In ordinea din poza: religie, lb greaca, literatura greaca, istorie, algebra, geometrie, matematica tehn., fizica, chimie, engleza, sport. Apoi specialitatile: anatomie, primele ajutoare, farmacologie, microbiologie, nursing, maternitate.Ah, si doua absente.

Iarna trecuta am vazut zapada. Am mers cca 5 ore cu masina, printre munti ca sa ajung pe o partie inghetata unde nu-ti vedeai nici varful bocancului din cauza cetii. Asa ca am parasit partia, am mers un pic mai jos pe munte, dar zapada se transformase in gheata.

Ultima data cand m-am bucurat de zapada a fost in Cismigiu, langa statuia lui Eminescu, pe care il decapitasem. Apropos, eu am castigat! Care sunt sansele mai mari de moarte? Lovit in cap sau taiat la beregata?

Prima reactie la contactul cu prima zapada din viata mea a fost : <<Arrsss, frige!>> Si apoi m-am pupat in bot cu baietelul unei vecine, asta daca nu am incurcat povestile.

Nu mi-a ramas decat mirosul zapezii, a cerceilor cu centimetru, biscuiti mancati pe bloc si vopsea intinsa pe manusi.

Imi ramane in continuare sa savurez ploaia cu singuratatea si melodia ei.