Toata lumea vorbeste despre zapada. Despre bataie cu zapada, despre partie, despre ski, despre frig, despre gheata, despre opritul scolilor, despre zapada, despre alb, despre iarna. Ma oftic, ok? Eu nu vad zapada, decat de pe autostrada, dintr-un anumit loc de langa spital, unde printre dealuri se vede in departare un colt prafuit de munte.

Iarna trecuta am vazut zapada. Am mers cca 5 ore cu masina, printre munti ca sa ajung pe o partie inghetata unde nu-ti vedeai nici varful bocancului din cauza cetii. Asa ca am parasit partia, am mers un pic mai jos pe munte, dar zapada se transformase in gheata.

Ultima data cand m-am bucurat de zapada a fost in Cismigiu, langa statuia lui Eminescu, pe care il decapitasem. Apropos, eu am castigat! Care sunt sansele mai mari de moarte? Lovit in cap sau taiat la beregata?

Prima reactie la contactul cu prima zapada din viata mea a fost : <<Arrsss, frige!>> Si apoi m-am pupat in bot cu baietelul unei vecine, asta daca nu am incurcat povestile.

Nu mi-a ramas decat mirosul zapezii, a cerceilor cu centimetru, biscuiti mancati pe bloc si vopsea intinsa pe manusi.

Imi ramane in continuare sa savurez ploaia cu singuratatea si melodia ei.