Sunt un prost, lipsit de incredere si am fata de tocilar,mereu am avut fata de tocilar, nu ca nu as fi fost. Desi eram un tocilar convins, le stiam pe toate chiar si in plus, nu aveam suficienta incredere in mine. Nici macar spirit de initiativa nu aveam. Imi aduc aminte in facultate la cursuri, stateam undeva ascuns dupa tocul unui geam, care din cand in cand din cauza vantului imi lovea ochelarii, de aici si semnul de pe nas. Nu raspundeam, nu propuneam sa fac proiecte, eram un bleg. Un tocilar bleg, destept dar care facea numai strictul necesar si nimic mai mult.

Ma gandesc unori ca poate nu eram atat de bleg daca nu era blonda. Probabil ca de multe ori ea era motivul pentru care ma strambam chioras pe deasupra lentilelor de la ochelari si ramaneam cu gura usor intre-deschisa, numai cat sa simt ca saliva din gura incepe si da pe afara. Era ca atunci cand eram in gimnaziu la prima ora de anatomie a sistemului genital feminin si toti se hlizeau cu aceeasi expresie tampa cand auzeau denumiri de genul menstruatie sau col uterin. Nu mi-a placut niciodata capitolul reproducerii, preferam sinapsele pe care mi le imaginam eu cu scantei in creierul nostru si neuronii ca niste stelute de mare plutind in lichidul cefalorahidian.

Blonda. Pe blonda n-am cunoscut-o niciodata, in schimb ii cunosteam membrele superioare si inferioare la perfectie. Marea majoritate a timpului mi-o petreceam in biblioteca, sectiunea prafuita. Era mai liniste si imaginile din carti era mult mai spectaculoase decat fotografiile digitale de pe calculator. Stateam undeva pe un scaunel mic proptit de un perete. Miercurea si vinerea se auzea acelasi sunet de tocuri, numai nuantele erau diferite, in functie de inaltimea pantofilor.O vedeam printre rafturi cum isi introducea degetele slabe cu unchii lungi si subtiri. Niciodata nu purta pantofi sport, adidasi sau papuci, feminista convinsa.

Observam ca era destul de pretentioasa in ceea ce privea incaltamintea. Botul nu era niciodata prea ascutit si tocurile niciodata cui. Chiar dedesbtul gleznei stangi, undeva langa calcai avea o alunita. Alunita e putin spus, era cumva iesita in afara, de culoare maroniu deschis  si perfect rotunda. Din cand in cand purta pantofii foarte decupati in varf si i se vedea linia dintre ultimile doua degete. Mi se parea cel mai dragut lucru, era o parte din nuditatea ei. Asa cum la gheise era foarte excitant sa nu-si pudreze ceafa ca sa se vada o particica din culoarea naturala a pielii, asa si la blonda, aceea liniuta miniscula.

De fiecare data descopeream ceva nou. Asa a fost si cand am vazut un semn mic chiar pe incheietura unei maini. Era un fel de litera intortocheata cu virgulite si apostroafe ciudate. Apoi nu a mai fost, disparuse, cumva se stersese, ramasese doar diferenta de culoare a pielii, probabil din cauza soarelui.

Ajunsesem in situatia in care nu mai mergeam la biblioteca pentru citit. Luam o carte oarecare in brate si ma poticneam sprijinit de perete cu urechea atintita la sunetul tocurilor. Calca pe calcai, apoi pe varf si sunetul era cumva ta-c-ta-c-ta-c. Ascultam cum se apropie, se indeparteaza, calca pe varf cand se intindea, puteam sa disting foarte clar fiecare miscare a ei numai dupa sunetul pantofilor.

Apoi s-a intamplat o prostie. Ori racisem, ori din cauza prafului mi se declansase un fel de alergie si imi curgea nasul foarte des. Nu voiam sa ma vada, cred ca nici nu a stiut vreodata ca cineva o priveste pe sub raft. Si intr-un moment de neatentie, cand nu apucasem sa-mi indes servetelul in nara, s-a produs reflexul prostesc de a-mi trage nasul. A fost ca un bombardament de sunete: nasul meu, caderea pachetului de servetele, ea rasucindu-se pe calcaie si apoi un pas apasat in dreapta atat cat sa iasa cu capul de pe randul in care era si sa ma vada pe mine, cu ochelarii atarnand pe nasul rosu infundat de servetele, aplecat cu o privire tampa de tocilar. Ma speriasem ca o pisica care sare de fund in sus cand pocneste un balon. A pufnit-o rasul. Atunci am obsevat ca avea dintii foarte mici si cand radea i se vedeau gingiile. S-a intors cu aceeasi rasucire de calcaie, si s-a pierdut in scartaiala pardoselii.

Am incetat sa ma mai duc la biblioteca, acolo unde se ducea si ea. Stateam undeva la intrare, unde o vedeam mereu, unde era si alta lume, asa ca era imposibil sa se iveasca un moment de intimitate intre noi doi, nu din alt motiv, ci doar de frica. O frica de tocilar bleg.