In blogosfera se vorbeste despre ploaie, despre politica, despre Obama si despre cine stie ce nimic caruia ii acordam atentia care probabil ar fi fost distribuita altfel intr-un mod, mai potrivit sau nu.

Eu o sa vorbesc despre dragoste si iubire si despre cum e cand te indragostesti si despre ce imi place mie mai mult si mai mult.

La un moment dat  in viata,omul ajunge intr-un punct in care spune ca nu mai are sentimente, si nu va mai iubi niciodata si ca este depresiv si  nefericit, asta mai ales fetele in jurul varstei adolescentei. Si poate unele fete sunt perfect motivate sa se simta asa, asa cum poate as fi si eu motivata.

Sunt singura, mai singura si decat un cuc, macar ala se duce in cuibu’ altuia. Am primit atatea lamai de la viata ca n-am mai apucat sa fac limonada si m-am acrit de tot, daca intelegeti ce vreau sa spun. Cu toate astea mi-am schimbat total perceptia despre anumite lucruri.

In ciuda faptului ca am refuzat de multe ori sa iubesc si sa ma indragostesc, am ajuns in situatia cad singurul lucru in care mai cred, e iubirea.  Pur si simplu prefer sa ma indragostesc decat sa stau suparata, si cand spun asta ma refer la faptul ca iubirea e neconditionata.Nu am pe cine sa iubesc, nu sunt indragostita de cineva, sunt cat se poate de singura, poate chiar prea singura ( devine psihoza daca ma repet) si totusi cred in asta. Cand iubesc nu exista rau pentru mine. Nu sunt romantica, sau poate nu sunt o romantica tipica, in schimb imi place sa iubesc, si iubesc din tot sufletul.

Ziceam la un moment dat ca prietenia e ca un pod, fara consimtamantul partii celeilalte nu se poate construi, in schimb iubirea nu asteapta un raspuns. Nu intotdeauna.

Nu astept pe cineva, nici nu caut, asta nu inseamna ca nu iubesc. In momentul in care declar cuiva iubire, sentimentul nu dispare niciodata, nu renunt la el.

Sunt genul de persoana care in loc sa se duca sa bea prin cluburi, prefer sa stau pe balcon cu un ceai in mana si sa ma uit la nori.

Si daca iubirea ar fi o minciuna, atunci as fi cea mai mare mitomana.