Sunt gelos. Sunt gelos si nu mi-e rusine sa recunosc. Sunt de parerea ca femeia mea, trebuie sa fie numai a mea si nimanui altcuiva. Gandurile ei sa-mi fie dedicate in intregime, numai eu sa exist pentru ea, sa fiu Dumnezeul ei, asa si cum ea, e Zeita mea.

N-am crezut niciodata ca voi putea spune “te iubesc” si sa o si cred. Sa inteleg si sa cred din adancul sufletului meu sa o iubesc si sa realizez ca ea este viata mea. Pur si simplu, e viata mea si nu am crezut ca voi spune asta. Sunt in stare sa-mi dau viata, orice mi-ar cere, as oferi dublu.

Imi place ca femeia mea sa nu fie nevoie sa faca  nimic, imi placea atunci cand se trezea, imi trimitea mesaj si imi spunea ” Buna dimineata iubitule, sunt inca in pat”. Asta vreau, sa se trezeasca si sa nu faca nimic, sa nu fie nevoie sa iasa nicaieri sa nu o vada nimeni.

Innebuneam cand o privea altcineva sau ii pronunta numele, simteam ca o pierd sau, tot felul de nebunii ce-mi treceau prin minte. Nu am cuvinte, nu exista si nici nu se vor inventa vreodata, ca sa exprima acest ceva, care simt pentru ea.

Scuzati, dar situatia e in casa hal de stresanta si am nervii atat de sparti incat nu pot continua povestea. A fost asa un imbolt, dar ceva s-a intamplat. La naiba si cu inspiratiunea asta cosmica, nu ma ajuta astrele deloc. Las loc pentru ideile voastre, ce s-a intamplat?