E noapte, nu pot sa dorm, tocmai ce vorbeam cu A.Faith despre o chestie de care nu mi-e frica, dar am evitat sa vorbesc, si cred ca nici acum, in momentul asta cand scriu, nu recunosc ce scriu. V-am mai spus eu, cateodata mintea mea refuza lucrurile care nu-i convin.
Ce se intampla cu toata lumea asta, la modul general, care a luat-o razna? Si nu ma refer la dereglatii care apar pe la stiri care cine stie ce crime sau violuri au facut. Ma refer pur si simplu la lumea care moare.
Am aflat de Dida. Cuvintele sunt inutile. Capul sus, la un moment dat trebuie sa mergem mai departe. Nici eu nu mi-am revenit dupa un necaz asemanator cu al tau, de fapt, dupa socul din momentul respectiv, am trecut direct la starea de negare. La fel ca si tine, nu ma simt deloc apropiata de cimitir, am fost de vreo 2 ori de acum un an si jumatate, dar asta nu inseamna ca am uitat. E o stare ciudata, inca astept sa sune telefonul. Nici macar nu suport sa vad aceeasi marca de masian pe care o conducea.
De atunci am impresia ca totul a luat-o razna. S-a dus vecina de la 4, brusc. Apoi, prietena ei, babuta de la 6, care venea mereu pe la noi, si ea la fel de brusc. La cateva saptmani aud de o moarte a vre-unui fost coleg de serviciu cu tata, baieti tineri, de 40-50 de ani.
Am incetat sa ma mai sperii. Pur si simplu. Mama ma acuza ca sunt indiferenta, dar la cate se intampla, ar insemna sa fiu o epava. Intr-un fel am inceput sa ma complac in ideea, ca ne ducem cu totii, rand pe rand, din ce in ce mai repede. De ce ne e frica de aia nu scapam, si ne loveste exact atunci cand nu ne asteptam. Nu vreau sa par negativista sau ceva, dar cum ii spuneam si lui Gabi, cei ca mine au un fel de avantaj. Pun raul in fata si lasa loc pentru ce e bun, in schimb cei care traiesc cu iluzii, ar ramane marcati considerabil. E adevarat, daca suntem pesimisti, poate uitam sa ne bucuram.. Ma bucur si in acelasi timp am intristez cand ii vad pe cei naivi..
E confuza rau situatia. De fiecare data ma intreb cine a gresit atat de mult, ca unii sa sufere atat de tare? Nu primim si noi niciun semn bun, dupa atatea rele..
Ramaneti cu picioarele pe pamant, ca altfel ne distrugem singuri!
Dida
July 21st, 2008 at 17:30
Nu-ţi imaginezi ce-a fost în sufletul meu când m-a sunat sora de pe telefonul mamei şi mi-a apărut Mami pe telefon, sunând…
A.Faith
July 25th, 2008 at 11:16
bre chibreţico, chiar trebuia să scrii despre chestia asta? cred că e singurul subiect despre care nu vreau să aud niciodată, ever… ai dreptate, nu neg şi nu te contrazic, însă …
Dust
August 12th, 2008 at 21:09
eu inteleg foarte bine ce spui aici, in familia mea au decedat cam 10 persoane toate apropiate in ultimii 15 ani. la fel cum spui tu si eu am devenit indiferent pe undeva astfel ca veste ca a murit nu stiu cine nu ma mai impresioneaza deloc daca nu e vorba de cineva foarte foarte apropiat.
smurf
August 14th, 2008 at 11:57
Chibretico….Long time no see…Si la naiba ca nu am apucat sa ne intalnim…To do some catching up…Hope to hear from you soon…In any way you want.Comm on my blog,Ym,phone…Whatever.Love you.Big hug and hope you’re ok.
fragile
August 24th, 2008 at 00:00
astept cu nerabdare un semn de la tine
>:D< :*
Programare web, dezvoltare personală » Cât trăiesc sau cum trăiesc?
August 26th, 2008 at 12:15
[...] nu este problemă de percepţie, şi alţii au ajuns la aceeaşi concluzie. Nu-l bucură constatările, balanţa s-a echilibrat iar la zero, [...]
ciupy
September 4th, 2008 at 19:19
fragmente din maktub:
Spune maestrul: “Multe civilizatii primitive obisnuiau sa-si arda mortii în pozitia fatului. ‘El a renascut într-o alta viata, si trebuie sa-l punem în pozitia în care vine pe lumea asta’ spuneau ei. Pentru acele civilizatii moartea este doar înca un pas pe calea universului. Dar nu are importanta ce gîndim, ce facem sau ce credem: fiecare dintre noi va muri într-o zi. Mai bine sa facem cum facea batrînul Yaqui: sa consideram moartea a fi un
sfatuitor. Întreaba-te tot timpul: “Avînd în vedere ca trebuie sa mor, ce ar trebui sa fac acum?”
Spune maestrul: “Dragul meu, trebuie sa îti spun ceva ce poate nu stii. Ma gîndeam cum sa fac vestea asta mai usor de primit – cum sa o pictez în culori mai vivace, sa adaug la acestea promisiunea Paradisului, viziuni ale
Absolutului, sa-ti dau explicatii ezoterice – dar nu merge. Respira adînc si pregateste-te. Trebuie sa fii tare si te asigur ca sînt absolut sigur de ce îti spun acum. Este o predictie infailibila, fara nici o îndoiala. Este urmatoarea ’tu vei muri.’ S-ar putea sa fie mîine sau peste cincisprezece ani, dar – mai
devreme sau mai tîrziu – vei muri. Chiar daca nu ai vrea. Chiar daca ai alte planuri. Gîndeste cu grija ce vei face azi. Si mîine. Si pentru tot restul vietii
tale.”